marți, 5 august 2008

http://video.google.com/videosearch?q=evan+taylor&sitesearch=#q=August%20Rush

„De ce să-ţi pese de ei? Nu vezi că nu vin niciodată să te caute?”, la care Evan găseşte răspunsul: „Dacă nu mă caută ei, trebuie sa ii caut...


Cât de repede eşti dispus să renunţi şi s-o iei pe alt drum? Nu testează matematica din noi. Testează matematica sufletului. Brusc, îmi amintesc acum că, dacă am avea credinţă cât un bob de muştar, am putea muta munţii din loc. Merită văzut chiar şi numai pentru acest test!

August Rush este numele de „scenă” al unui copil de orfelinat de 11 ani (Evan Taylor), numele pe care i-l dă şeful bandei de copii ai străzii – numit „vrăjitorul” (îl vedeţi, cu ocazia asta, şi pe Robin Williams într-un rol negativ, surpriză) – în mijlocul căreia va nimeri după ce va fugi de la orfelinat. Este un copil sensibil la muzică, aude toate sunetele, simte ritmul muzical în fiecare mişcare a naturii, gustă din plin armonia pe care o pot ele crea laolaltă, involuntar. În urechea lui, toate involuntarele se adună pentru a forma o armonie. Întrebat fiind la un moment dat dacă îi place muzica, răspunde: „Mai mult decât mâncarea!”. .

Are tot timpul convingerea că părinţii lui trăiesc undeva, că l-au iubit întotdeauna şi că muzica e un mod prin care el îi poate auzi şi, în final, găsi. E surprinzător ce îi răspunde Evan unui coleg de orfelinat care vrea să-i scoată din cap gărgăunii cu iubirea şi căutarea părinţilor. „De ce să-ţi pese de ei? Nu vezi că nu vin niciodată să te caute?”, la care Evan găseşte răspunsul: „Dacă nu mă caută ei, înseamnă că trebuie să-i caut eu!” Iată o probă a dragostei…

Părinţii lui pierd legătura unul cu celălalt în urmă cu 11 ani. Mamei, având un accident cât timp e însărcinată (sarcină nedorită de către tatăl ei) i se spune că a murit copilul ei. Află de acest copil abia acum, la 11 ani după, când tatăl ei îi spune înainte de a muri, moment în care căutarea devine reciprocă. Evan ajunge la o şcoală de muzică foarte renumită, geniul lui muzical fiind descoperit de către un dirijor de cor dintr-o biserică. Mama – violonistă, tatăl – solistul vocal al unei trupe rock.

E evident că talentul lui pentru muzică s-a moştenit în „cantitate considerabilă”. S-a moştenit chiar echilibrat din punct de vedere al „surselor”, stilul pe care îl cântă fiind o combinaţie uimitoare între clasicul mamei şi modernul tatălui.

Finalul îi aduce în acelaşi context. Împreună, ca un premiu al veşnicei speranţe a lui Evan că într-o zi îi va găsi.

Nouă ne rămâne să ne facem un test de speranţă, de credinţă sau de optimism dincolo de raţiune. Sigur că filmului i se poate reproşa excesul de realitate excepţională; sau de irealitate. Însă nu e viaţa fiecăruia în parte un excepţional diferit de „realitatea” pe care şi-o imaginează celălalt?


Mai multe detalii aflati intr-o editie speciala a educatiei sociale.


joi, 10 iulie 2008



Pay it forward finalul filmului
Vezi mai multe video din Film »

Sinceritate de copil



Sinceritate de copil
Asculta mai multe audio Diverse »

miercuri, 9 iulie 2008

Revista "Excelenta"



www.sup[radotati.ro/Revista.html

sâmbătă, 28 iunie 2008


luni, 23 iunie 2008

Un prieten adevarat!

A învăţat să citească, deşi are numai trei ani

de Maria Huculici Vineri 9 Iulie
A învăţat să citească, deşi are numai trei ani
PRECOCE Este pasionat de tot ce înseamnă tehnică. Poate să citească aproape orice cuvânt, chiar dacă nu ştie ce înseamnă. Ba mai mult, recunoaşte cifrele, pe care le şi citeşte grupat până la cele de ordinul miilor. Face toate acestea la vârsta la care colegii lui de grădiniţă abia reuşesc să coloreze.

Carenţe

În România nu există programe pentru copiii supradotaţi.

Despre particularităţile psihologice ale copiilor supradotaţi, specialiştii spun că aspectul cel mai important este identificarea lor din vreme, pentru ca abilităţile acestora să poată fi cultivate corespunzător. Copiii supradotaţi au nevoi educaţionale speciale, deoarece, având potenţial mai mare, trebuie să fie solicitaţi pe măsură. Este necesar să fie mai mult stimulaţi şi provocaţi educaţional. Dacă nu li se îndeplinesc aceste cerinţe, în mod paradoxal, cu cât sunt mai inteligenţi şi nu sunt stimulaţi, cu atât încep să dezvolte probleme de adaptare, emoţionale, performanţele lor scăzând.


Andrei are doar trei ani şi două luni şi frecventează o grădiniţă din Craiova. Este socotit un mic geniu. De altfel, toţi copiii care merg la grădiniţa “Pinocchio” sunt consideraţi speciali. Andrei P. este însă celebru pentru performanţa de a citi cu uşurinţă la această vârstă. Ileana Brânzan, educatoarea băieţelului, este nevoită, în sensul bun al cuvântului, să găsească în fiecare zi noi metode pentru a-l “linişti” pe micuţ. “Învaţă prea repede. Poate stoca şi prelucra informaţii la un nivel inaccesibil copiilor obişnuiţi. Absolut tot ce învăţăm în clasă la sfârşitul lecţiei Andrei ştie. A trebuit să mă adaptez la nivelul lui. La început, nu găseam metode pentru a-l linişti, însă a venit mama lui, care mi-a spus că băieţelul se plictiseşte repede pentru că el ştie deja ce se învaţă la grădiniţă. Vă spun sincer că, în 32 de ani, câţi am în această meserie, nu am întâlnit un asemenea copil”, a afirmat educatoarea.
Curioşi, am stat de vorbă cu Andrei. Băiatul nu s-a dezlipit de educatoare, dar a acceptat să ne povestească despre preocupările lui: “Îmi place calculatorul şi televizorul şi-mi mai place să citesc SMS-uri de la tati, pe care le şterg. A!.... Îmi place şi sportul. Fug prin casă, când încolo, când încoace”, ni s-a destăinuit Andrei, care ne-a şi arătat cum face el sport. Ne-a spus că îl atrage tare mult beculeţul galben de la monitorul computerului şi că vrea să ajungă împărat, pentru că în acest mod nu va mai permite copiilor mari să îi supere pe cei mici. O iubeşte tare mult pe “doamna de la grădi” şi nu se dezlipeşte de ea nici o clipă. Părinţii lui Andrei sunt directori la firme importante din oraş. Despre fiul lor spun că şi-au dorit să fie un copil normal, care să îşi vadă de copilărie şi să înveţe la şcoală ca toţi ceilalţi. Asta nu înseamnă, însă, că nu sunt mândri de micul lor geniu. “Este un copil ca oricare. Într-adevăr, are anumite performanţe pe care ceilalţi copii la un loc nu le au. Chiar îmi spunea, ieri, bunicul, care este profesor, că se comportă ca un elev de clasa a II-a. Pe la doi ani ştia tot alfabetul şi cifrele până la zece. I-am făcut cadou un laptop bilingv pentru copii şi a învăţat singur alfabetul cu litere mici şi litere mari. Dar să ştiţi că am ţinut să înveţe la şcoală. Nu l-am chinuit noi acasă să înveţe ceva în plus. Am considerat că este mult mai bine pentru el să treacă prin fiecare etapă a vieţii”, ne-a mărturisit Steluţa, mama micuţului. Aceasta ne-a mai spus că şi-ar dori ca Andrei să fie puţin mai sociabil, deoarece a constatat că singurul lui prieten este calculatorul.


duminică, 15 iunie 2008

Intalniri cu copiii supradotati la Salonul National de Psihologie


In acest an, `Centrul de evaluare si art-terapie pentru copii` din cadrul Salonului de Psihologie este realizat cu sprijinul IRSCA Gifted Education, organizatie nationala care promoveaza educatia de excelenta si sprijina copiii supradotati.
In fiecare zi, de joia viitoare si pana duminica, la Centrul dedicat copiilor din cadrul Salonului de Psihologie veti avea ocazia sa intalniti si sa discutati cu copii speciali, ale caror abilitati depasesc media.
Mai jos va prezentam cine sunt si prin ce se remarca acesti copii deosebiti, pe care ii puteti intalni personal la Salonul de Psihologie din acest an:

ANDREEA IULIANA TINT

Scriitoare in limba engleza la 14 ani, Andreea este o tanara cu o creativitate literara si abilitati ligvistice iesite din comun. Concursul National Winners, Limba Engleza si Cultura Generala si in 2007, Premiul national Prima Verba pentru proza.

Diploma de excelenta in domeniul creatiei literare. Membra a cenaclului `Sagetatorul` condus de Prof. Dr. Tudor Opris. Are carti publicate la editura Criterion Publishing si Mihai Eminescu (volumele I si II, Calatorind in timp; Ancient times - Vremuri Stravechi) si lucreaza in prezent la un volum de aventuri in limba engleza.

Andreea viseaza sa fie citita in toate limbile pamantului. Nimeni nu o poate opri. Daca vrei sa afli cat de usor sau greu se atinge succesul la varsta de 14 ani, vino sa afli direct de la protagonista.
Vineri, 20 iunie, ora 15 pm.
Stand: EDUGATE

ANDREI SERBAN  are un talent innascut pentru modelare, pentru pictura (in ulei, pictura pe icoane), pentru toate artele plasticeANDREI SERBAN

http://www.supradotati.ro/andrei.php

Andrei este un copil de 10 ani cu o sensibilitate, un extraordinar simt al culorii, o capacitate de a modela iesita din comun, un copil cuminte, sfios si iubitor...Andrei este un adevarat artist modelator in plastilina, dar nu orice artist, ci unul care iti lasa o puternica impresie.

`Nu numai lucrarile sale sunt impresionante adevarate opere, ci si o anumita privire parca intoarsa spre sine permament.` Toate lucrarile sale au suflet, sunt lucrate cu daruire. A expus la Muzeul Taranului Roman, Biblioteca Municipala, Teatrul Ion Creanga, Sala Radio si are numeroase premii (premiile speciale ale revistelor `Parinti` si `Pipo`;

2005, 2006: Premiul I acordat la concursul national de arte plastice si decorative - `Fundatia Preasfinta Fecioara Maria, Gradinitele Arc-En-Ciel, Scoala Anastasia Popescu`; Premiul I - `Festivalul Martisor - Concurs De Creatie`; 2007: Trofeul Special al Fundatiei Arc en Ciel la concursul de pictura si arta, intitulat `Viitorul meu, viitor european`).

Cand te intalnesti cu Andrei el le transporta cu dragoste intr-o lume bogata in culori si plina de semnificatii. Cu o atentie deosebita pentru detalii, Andrei are un talent innascut pentru modelare, pentru pictura (in ulei, pictura pe icoane), pentru toate artele plastice.
Andrei va expune o colectie de picturi si de modelaje care au aprecierile specialistilor si ale publicului larg.

Sambata 21 iunie, ora 5 pm.
Stand: EDUGATE

THALIDA TROFIN Premiul I la `Florile Dragostei` Focsani; 2007 Premiul II `Mamaia Copiilor` Mamaia, 2008 calificata in semifinale la emisiunea concurs `Ploaia Stelutelor`, `Eurovision Junior 2008` TVR1THALIDA TROFIN


Thalida este o tanara speranta in muzica de doar 10 ani. A castigat numeroase premii nationale I la concursuri nationale de limba engleza, romana, creatie literara cu o bogata activitate artistica - concerte in strainatate, invitatii la emisiuni TV (`Atentie se canta` moderata de compozitorul Horia Moculescu), premii nationale in muzica (2003, 2004, 2005, 2007 Premiul I la `Florile Dragostei` Focsani; 2007 Premiul II `Mamaia Copiilor` Mamaia, 2008 calificata in semifinale la emisiunea concurs `Ploaia Stelutelor` TVR1; 2008 calificata in Finala Nationala `Eurovision Junior 2008` TVR1.

THALIDA doreste sa se perfectioneze in interpretarea hiturilor americane pe care le canta ca si pronuntie a textului melodiei cat si ca interpretare artistica a semnificatiilor. Doreste sa daruiasca publicului o nota inalta de bucurie si dragoste fata de muzica - Thalida va interpreta muzica, va vorbi despre pasiunea sa si va raspunde intrebarilor publicului.
Duminica, 22 iunie, ora 5 pm.
Stand: EDUGATE


KRISTOF LAJOS este student in anul II la Universitatea Petru Maior, in cadrul Facultatii de Stiinte si Litere, sectia Relatii internationale si studii europene, in Targu-MuresKRISTOF LAJOS SI TINCA EUGEN este elev in clasa a VII-a, la Scoala Generala din Sancraiul de Mures, si se gandeste cum sa puna temelie pregatirii sale profesionale pentru a-si dezvolta potentialulTINCA EUGEN

http://www.supradotati.ro/Eugen_Tinca.php
http://www.supradotati.ro/kristof_lajos.php

Lajos si Eugen sunt doi tineri crescuti in acelasi Centru de Plasament din Miercurea Nirajului. Viata `singuratatii pe lume` le-a dat sansa sa descopere ca pentru ei, schimbarea lumii inseamna mult pentru viitorul nostru.

Eugen este elev in clasa a VII-a, la Scoala Generala din Sancraiul de Mures, si se gandeste cum sa puna temelie pregatirii sale profesionale pentru a-si dezvolta potentialul. Crede ca schimbarea lumii poate avea loc odata cu noi. .

Lajos este student in anul II la Universitatea Petru Maior, in cadrul Facultatii de Stiinte si Litere, sectia Relatii internationale si studii europene, in localitatea Targu-Mures: `m-am trezit in aceasta lume, parca a visatorilor, idealistilor si a loial al umanitatii, tocmai pentru ca, de mic mi-am dorit sa lucrez cu oamenii, cu toate ca sunt cateodata `insistent`. .

In calitate de reprezentanti IRSCA Gifted Education, principal promotor al educatiei de inalta calitate doresc sa va prezinte conditia unor copii inzestrati dar fara posibiliati materiale si sa va faca partasi incercarilor prin care au trecut ei pentru a isi depasi conditia.

`Viata este ceasul din Rai, visul este stapanul credintei mele: Abia astept sa studiez la Neag School of Education, sa ma intorc in Romania si sa sprijin educatia de excelenta, sa promovez calitatea. Cred ca in lumea asta exista un loc mai bun pentru fiecare. Heal the world!`

Vineri 20 iunie, ora 11 am.
Stand: EDUGATE

DIANA DRAGU este multipla campioana europeana si multi-medaliata cu Aur la duo juniori si solo juniori la Campionatele Europene Dance Show (2006, 2007)DIANA DRAGU

http://www.supradotati.ro/diana_georgiana.php

Diana este o tanara cu o ambitie iesita din comun pasionata de dans modern. O pasiune destul de costisitioare si greu de pus in practica. In Romania nu sunt concursuri de dans modern de anvergura nationala, importante, unde sa se intalneasca zeci si sute de trupe din tara si sa concureze - sunt doar cateva concursuri, cat sa le numeri pe degete.

Oriunde a participat a ocupat locuri de merit. Munceste ore in sir uitand toate, cu o pasiune ce i se citeste in priviri, cu gandul numai la visul ei. Un vis de a putea concura, alaturi de trupe si pasionati de dans modern din intreaga lume, pe scenele concursurilor internationale, ce sunt organizate in Europa de IDO - International Dance Organization.

Pentru Diana a concura in cadrul competitiilor internationale este sansa sa isi poata cunoaste limitele, sa-si imbuntateasca abilitatile intrand in concurenta directa si, cu timpul, sa se indrepte spre profesionalism in dansul modern.Diana este multipla campioana europeana si multi-medaliata cu Aur la duo juniori si solo juniori la Campionatele Europene Dance Show (2006, 2007).

Cel mai recent succes: medalie de aur, 2007, Campionatele sud-est Europene belly dance, Serbia. Diana va performa dansuri moderne si va demonstra privitorilor ca limitele corpului sunt stabilite de minte si si de pasiunea si ambitia cu care te pregatesti pentru a iti indeplini visele.
Duminica, 22 iunie, ora 11 am.
Stand: EDUGATE

Intalniri cu copiii supradotati la Salonul de Psihologie 2008, 19-22 iunie, Sala Palatului BucurestiVA RECOMANDAM:

Workshop-uri (programul complet va fi disponibil pe www.salonulpsi.ro incepand de joi)

`Jocuri metamofozabile- Jocuri pentru dezvoltarea inteligenţei şi creativităţii` - Adriana Crisan, EMALLDO

`Atentie parinti! Ajuta-ti copilul sa iubeasca medicul dentist!` - Geanina Miu, Medic Stomatolog, Clinica Best Medical

`Programul umanitar Gladiator al cascadorului Szoby Cseh: tehnici psiho-sociale inedite` - Szoby Cseh

Intalniri cu copiii supradotati la Salonul de Psihologie 2008, 19-22 iunie, Sala Palatului BucurestiORGANIZATOR:

INFO-SANATATE este cea mai extinsa retea neconventionala din spitalele si centrele de sanatate din Romania. In cadrul retelei se distribuie setul de reviste gratuite Info-Sanatate si materiale (fluturasi, pliante) din domeniul medical si educational, destinate publicului larg.

Toate publicatiile si materialele informative distribuite sunt gratuite! Reteaua este in prezent activa in peste 160 de locatii din 50 de localitati.

Informatii despre Reteaua Info-Sanatate: www.info-sanatate.ro

Ovidiu Brazdau

Coordonator stiintific, Salonul de Psihologie

E-mail: ovidiu@psihologia.ro

Tel: 021/317.10.95

vineri, 13 iunie 2008

La Scoala de Vara a Educatiei de Excelenta vei invata de la cei mai tari profesori si traineri



Tineri... si cu exprienta

... plini de viata,

Devotati pentru munca cu copiii

.....experti in gifted education,

Vrei o educatie de calitate? Vrei sa-ti imbunatatesti calitatile de leadership, vrei sa faci pentru Romania de maine un viitor mai bun? Scoala de Vara a Educatiei de Excelenta te invata toate aceste lucruri …

Vrei sa cunosti cei mai puternici traineri recunoscuti la nivel international sa-ti demonstreze cele mai noi tehnologii in didactica moderna? Ai visat vreodata sa ajungi la ca ei, sa reprezinti cea mai mare organizatie in domeniul educatiei din Romania la toate evenimentele si proiectele internationale? Solutia e la noi! Inscrie-te, nu mai astepta. Scoala deVara te asteapta cu multe surprize si aventuri in toate domeniile care te ajuta sa-ti descoperi potentialul si talentul. Te ajuta sa-ti valorifici si sa-ti dezvolti inteligenta!

http://www.supradotati.ro/scoala-de-vara-2008.php

sâmbătă, 7 iunie 2008

SUICIDUL INFANTIL IN CONTINUA CRESTERE ALARMANTA




Pornim un drum in viata si nu stim intotdeauna la ce sa ne asteptam. Ne bucuram intotdeauna de privirile si zambetele vii ale copiilor nostri, pana cand viata ia gustul amarului. Multi dintre parinti refuza sa accepte faptul ca au probleme cu copiii lor. Intalnim cazuri in care copii straluciti la invatatura sau talentati, care se sinucid din cauza problemelor care le intalnesc in familie sau la scoala. Psihlogii scolari se intalnesc neputinciosi cu astfel de cazuri! Asta demonstreaza studiile alarmante pe care le prezinta statisticile la ora actuala.Tendinţa de suicid în rândul românilor este în continuă creştere, în ultima perioadă. 2.594 de români s-au sinucis, numai în 2007. Un studiu american, din 2007, arată că suicidul este a treia cauză de deces printre adolescenţii cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani. Un alt studiu, realizat în rândul elevilor din ultimul an de liceu, a arătat că 3% dintre ei au avut tentative de suicid care s-au finalizat cu spitalizări, iar în cazul a 9% dintre ei acestea au rămas simple tentative. Alţi 16% dintre liceeni s-au gândit să se sinucidă şi aproximativ 30% au avut o stare depresivă, în perioada în care a fost realizat studiul.





Drama unui adolescent din Suceava


În urma cu cinci ani, băiatul de 15 din judeţul Suceava a fost victima unui accident rutier care l-a marcat pe viaţă.
A refuzat să meargă la o şcoală specială pentru că a vrut să trăiască normal în continuare. Colegii lui însă l-au tratat diferit!
Emil avea o deficienţă locomotorie, dar în inima lui, suferinţa era însă şi mai amară. A crescut fără tata şi nicio clipă n-a acceptat faptul că în clasa lui, colegii nu-i erau prieteni tocmai din cauza problemei sale. Într-o clipă de disperare şi-a luat viaţa înainte de ultima zi de şcoala din clasa a VII-a.
Băiatul vroia cu orice preţ să fie luat în seamă aşa că de mai multe ori a scris bilete în care ameninţa că se va sinucide. De fiecare dată băiatul sfârşea prin a fi certat pentru gândurile lui.
Mama îndurerată se pregăteşte acum să-şi înmormânteze unicul fiu.


miercuri, 4 iunie 2008

Copilul Cerului




Daca eram un inger, imbratisam fiecare frunza a copacilor, admiram frumusetea, splendoarea verde a naturii, fugeam dupa fiecare raza de soare, acopeream fiecare umbra ascunsa in pamant cu mine. Cat costa un profet? Dar un film al vietii de dincolo? Care este cel mai frumos cadou pe care l-ai primit in viata ta? La varsta de 12 ani, in seara Ajunului de Craciun, cu rani pe spate, ochii tulburati si plini de lacrimi, fata de sange, am ramas in genunchi aproximativ trei ore, aproape cu sufletul stins, cu gandul la Nasterea Domnului, cea mai mare bucurie. Uun copil de 10 ani, urcase la mine in camera: Lajos, simt ca viata se opreste chiar in momentul acesta! Genunchii mei, ca niste lumanari aprinse, fruntea plina de sudoarea cauzata durerii, ii raspund: Adevarul il vom gasi peste ani! Atunci, vom da de profetia noastra. Copilul de langa mine, pedepsit si el, inspaimantat de ceea ce ii spun, ma intreaba daca exista cu adevarat Dumnezeu, atunci, de ce nu ne salveaza de la aceste suferinte? Stau… Gandesc… Cu teama de a nu vorbi vreo prostie : Da, El exista! Atunci, de ce nu se arata, mai intreaba, copilul. El exista in sufletele noastre, ne-am nascut cu un destin, suntem copiii speciali a Lui! Stii de ce? Pentru ca in curand vom deveni cei mai de seama ingeri a lui Hristos! In lumea noastra, ura este sentimentul pe care l-am simtit de zi de zi. Iubirea a fost lucrul pretios, ce lipseste cu adevarat! Copilul, innabusit in lacrimi, intreaba: Daca acest iubirea este cea mai pretioasa comoara, atunci, ea unde se afla? Daca ar exista un punct al „Sfarsitului”, omenirea ar putea descoperi iubirea? Nu, pentru ca frica este dusmanul iubirii, e veninul vointei, ne slabeste puterea de a lupta. Ultima intrebare, imi spune copilul. Da! Cand vom ajunge ingeri? In fiecare zi un inger pleaca la Ceruri! Va veni si vremea noastra, ii raspund copilului, dupa care, imi vad de pedeapsa mea. Copilul, cade jos, cu o mana intinsa pe piept, lasat intr-o balta de sange, imi spune: Iubirea... iubirea... e un nor care pluteste deasupra sufletului nostru... e aerul pe care il respiram zilnic... suprematia cereasca. Lacrimile ce curgeau ca niste ploi, s-au transformat in rauri de sperante. A visat! A sperat! Am gasit un profet! A valorat mult! Sufletul lui! Azi, invatam cum sa vindem sufletul celuilalt. Fara sa vrem il ranim, apoi il vindem... indiferentei! Apoi, il cerem inapoi, chiar si cu riscul de a pierde a nostru. Curajul de a fi oameni a devenit o rusine. Frumusetea interioara a devenit un secret ascuns, o pestera in care se ascund cele mai multe secrete a timpului trecut. Acolo, cimitirul iubirii a fost distrus de Poarta Raiului! A venit vremea Adevarului! Intoarceti-va cu fata catre Domnul! Fiecare minut din viata noastra conteaza. Il cersim pe gratis, in numele Lui! Norocul si-l gaseste fiecare! Fiecare aur de pe Pamant poate insemna o bucata de piatra ce simbolizeaza lacomia noastra, dar tot viata vesnica e mai scumpa, rascumpararea poate fi mai ieftina dar dureroasa, chiar dupa ce ai inteles ca fericirea si minunea tine trei zile, si o iei de la capat. Neajunsuri! Mila si dispret! Iertarea, o impacare cu sine, tine si de puterea spirituala cu care Dumnezeu ne-a inzestrat, chiar dupa nastere. Inainte de stingere, copilul si-a iertat fratii, prietenii, colegii mai mari care l-au batut groaznic: Iertati-mi ura si neputinta de a rosti aceste cuvinte care pot inseamna mult pentru voi. In aceste clipe in care astept sa devin Copilul Cerului, cu voia timpului, am inaltat Domnului meu rugaciunea pentru iertarea pacatelor mele care v-au afectat... Isi intoarce privirea spre mine. Stii care e cel mai frumos cadou pe care l-am primit in viata mea? Cand aveam sase ani, tatal meu mi-a spus ca pot deveni cel mai frumos inger... cel mai frumos copil al Cerului...

VISE SI TEMERI


„Copilărie. Perioadă a vieţii umane, intermediara între idioţia prunciei şi nebunia tinereţii - la doi paşi de păcatele maturităţii şi la trei de regretele bătrâneţii.”
Ambrose Bierce –

Copilărie. Fericire, iubire, joacă şi libertate. Cine nu şi-ar dori sa le aibă pe toate acestea? Există vreun adult care nu visează la întoarcerea în timp măcar la cei patru ani? Da. Faptul de a fi copil reprezintă o forţă. Aţi observat că într-o încăpere în care se află un copil, toată lumea îşi îndreaptă atenţia spre el? Asta pentru că tocmai fiinţa cea mai mică din punctul de vedere al dimensiunilor, cea mai plăpândă este şi cea mai importantă. Uităm multe în viaţă, dar nu uităm poveştile copilăriei. O poveste adevărată este o călătorie din suflet către suflet. Ca efect terapeutic, echivalează cu o rugăciune. Şi, ca orice rugăciune, se asimilează în structura fiinţei până când, chiar fără să fim conştienţi de asta, povestea se desfăşoară de la sine, ca şi respiraţia. O poveste e ca o dimineaţă: liniştitoare, senină. Ştim că totul e abia la început. Ştim că lucrurile sunt bune, iar cele mai puţin bune se pot îndrepta. Doar timp este! Orice poveste reprezintă miracolul întâlnirii cu copilul din noi. Este ceva atât de real, atât de încărcat cu enorm de multă realitate, încât seamănă cu o poveste. Ne dăm seama că suntem personajul care a cutreierat mări şi ţări ca să se întâlnească, fericit, cu sine. Totuşi, aduţilor le este teamă să recunoască aceste lucruri. Fie din motive la care copilăria să-i fi fost un calvar şi încă îşi mai acoperă acele răni cu pansament, sau din orgoliu, ceea ce numesc eu idioţie sau naivitate. Copilul este magia vieţii noastre din noi, un început, un vis. Un film nominalizat pentru premiile Oscar! Aşa ar trebui să punem în valoare. Amintirile sunt din ce in ce mai…mature…şi nu regret decât că mai există o părticică mică în mine ce încă o mai reprezintă pe vechiul “eu”! Şi e normal…Dar eu regret. Pentru că uneori, acea mică particică poate răsturna toată fiinţa şi nimic nu mai are acelaşi sens. Aerul ăsta încă de vară şi când mureşean, cand luduşean sau cel din Miercurea Nirajului pe care îl respir, mă sufocă uneori cu atâtea hopuri ce se găsesc în mine. Transformarea nu e completă, faţadele sunt gata, însă masivul suferă modificări mereu. Analizând amprentele sunt acelaşi, nu am cum să mă schimb de cum m-am născut şi cum am ajuns pe lume, însă nu mă mai întorc la ce conştient mă face să sufăr. Nu mă mai întorc şi nici nu vreau să mă mai las copleşit de o aparent dulce reîntoarcere care m-ar putea salva şi la sfârşit mă omoară! Oamenii m-au făcut sa vad atatea lucruri, inconştienţi fiind de asta. Prin faptul că m-au rănit, ori m-au ignorat, sau nu le-a păsat, m-au judecat, m-au uitat, m-au subestimat, m-au urât, M-AU IUBIT …prin toate astea am realizat atât de multe. Şi mi-am mai făurit încă un suflet. Unul nou. În care strâng doar ce e bun şi demn de un visător de 22 de ierni. Sunt ispitit să mă întristez, să plâng gândindu-mă la atâţia ani în care nu am fost în stare să corectez o naivitate absurdă, intolerabilă. Culori şi peisaje ce nu ating sufletul meu. 22 de ani provoacă o nemăsurabilă tristeţe în mine doar prin simplul fapt că nu sunt acolo unde îmi doresc. Şi mă pierd pe geamul camerei care mai împlineşte odată cu mine încă un an. Interiorul meu cere linişte şi gânduri calde azi…pe care s-ar putea să le şi ignor din cauza nemulţumirii mele de a sta în faţa geamului tocmai azi. Şi refuz tot…colţurile camerei mele parcă mă cheamă să ma inghesuiesc si acolo sa lovesc puternic gandurile de pereti pana se scutura de negativism. De ce ma simt asa? Mmm…..aş avea vreo două, trei motive pe care le-aş putea enumăra. Aş întoarce timpul, dar parcă ceva din trecut nu mă lasă. Şi trec anii, trec lacrimi ce îţi umezesc ochii de la o relaţie, apoi de la alta ! Te loveşti de probleme care în filme nu apăreau! Te doare, continui să speri.

luni, 2 iunie 2008

Heal the world... a better place for a children!




TALENTUL INVINGE



Dansul te invata sa traiesti sentimentele cu o intensitate maxima, iti ofera acea sansa de a deveni ceea ce esti cu adevarat, de a trai intr-o lume pe care ti-o construiesti singur si poti spune ca esti fericit. Prin aceasta minune dovedesti lumii intregi cat esti de deosebit si in acelasi timp le oferi ceea ce tu ai creat, ceea ce tu ai dobandit prin munca si talent.





Talent, pasiune, lacrimi de bucurie, lauri culesi pe scena Oscarurilor. Peste 200 de copii proveniti din centrele de plasament si familii cu disabilitati au participat la Concursul National de Talente in cadrul strategiei . Anda Catinean- inspector scolar general adjunct, reprezentanti ai DGASPC si a mai multor institutii de mare importanta in promovarea educatiei de calitate au reusit sa demonstreze societatii ca disabilitatea este un lucru care poate inspira sensibilitatea si talentul copiilor. Lasam pozele sa vobeasca de la sine

luni, 19 mai 2008

Vedeta campaniilor sociale in SUA



Razvan Tinca, baietelul de numai 11 ani de la Casa de Tip Familial din localitatea Sancraiul de Mures a ajuns vedeta unei campanii sociale de succes.

vineri, 9 mai 2008

Cand noi visam la Excelenta, Sorina a cunoscut-o!

Dosar de excelenţă: Ana-Maria Todea

Ana-Maria studiază limbi moderne la Oxford (Marea Britanie)

Reporter: Cât de "britanică" te simţi după un an de studiu la o universitate care reprezintă însăşi esenţa tradiţiei Regatului Unit?

Ana-Maria: În afară de acentul britanic pe care l-am dobândit, sunt la fel de româncă. Nu ştiu în ce măsura m-a schimbat această experienţă, probabil mi-a dat mai mult curaj şi mai multă încredere în mine.

Reporter: Sistemul de învăţământ este la fel de riguros precum sunt britanicii?

Ana-Maria: Cred că depinde la ce ne raportăm. Nu am studiat în universităţi din România, aşa că nu îmi pot da seama foarte bine care sistem este mai riguros. Pe de altă parte, există multe stereotipuri legate de britanici. De fapt, nu sunt atât de reci cum se spune, nici atât de stricţi, sunt mai degrabă prietenoşi şi extrem de politicoşi. Sistemul de învăţământ britanic m-a surprins în mod foarte plăcut, cel mai mult datorită apropierii extrem de mari care există între elev şi profesor. La Oxford şi Cambridge funcţionează un sistem de "tutoriale", în care elevul este singur cu profesorul o oră şi discută cu el pe anumite cu teme. Acest profesor, care este nu de puţine ori unul dintre cei mai mari experţi în domeniu, îţi spune să i te adresezi pe numele mic, îţi trimte mailuri şi în vacanţe, vrea să îţi afle părererea în legătură cu diferite subiecte. Aşa că nu am simţit răceală, ci dimpotrivă, apropiere, bunăvoinţă şi apreciere.

Reporter: Locuri de cazare insuficiente în cămine mizere, burse de doi bani, excelenţa răsplătită cu indiferenţă; aşa-i la noi. Cum e la ei ?

Ana-Maria: De obicei, în Marea Britanie în primul an ţi se oferă o cameră de cămin care este cu totul altceva decât în România, dar în următorii ani trebuie să stai în chirie. În Oxford şi Cambridge situaţia e altfel. Cazarea este organizată în sistem de campus, adică ţi se oferă cameră pentru toţi cei trei sau patru ani de studii, iar condiţiile sunt extraordinare. Cât priveşte bursele, sistemul funcţionează foarte bine, dar majoritatea le sunt destinate englezilor. În plus, ei primesc pentru perioada studiilor şi un împrumut de la stat, împrumut pe care trebuie să îl returneze în aproximativ 10 ani. Pentru cei "din afară" există burse speciale. O categorie distinctă de burse o constituie cele pentru studenţii din afara UE. Fiind câteva astfel de burse, concurenţa este foarte mare. Politica celor de la Oxford este să creeze cel mai bun mediu pentru ca studentul să dea randament maxim. Aşadar, condiţiile sunt cele mai bune pentru ca tu să poţi lucra cel mai bine.

Reporter: Ţi-ai spus vreodată "gata, las totul şi mă întorc acasă"?

Ana-Maria: Nu, n-am spus asta nici un moment. Nici o secundă nu m-am gândit că aş putea studia în alt loc. Îmi place enorm de mult, nu e uşor, dar e o plăcere să lucrezi într-un astfel de mediu, e o plăcere să fii apreciat.

Reporter: Cât preţuieşte pentru statul român diploma pentru care tu înveţi acum?

Ana-Maria: Nu-mi dau seama. Eu cred însă că noi, studenţii care am reuşit să ajungem la universităţile din lume, reprezentăm o altfel de imagine a României.

Reporter: Cât de tare vrei să te întorci acasă ?

Ana-Maria: Mai am doi ani şi jumătate de facultate, după care s-ar putea să rămân la un doctorat de trei ani. Nu ştiu ce voi face, dar oricum sper ca diploma să îmi fie apreciată oriunde m-aş duce, inclusiv în România. Din păcate însă, aici lingviştii nu sunt atât de apreciaţi precum în Occident. Acolo nu se pune problema ce faci dacă termini o facultate de limbi moderne. Există o deschidere extraordinară faţă de toţi absolvenţii de universitate. Companiile sunt cele care vin în întâmpinarea studenţilor, le trimit mailuri în care îşi prezintă oferta, îi acceptă în stagii de pregătire pentru ca la angajare să aibă experienţă. Asta în condiţiile în care în România un student nu numai că este foarte greu să fie primit să lucreze, dar nici nu ar avea când, dacă are cursuri de la opt la opt.

A consemnat Sorina Bota

Casetă

Data naşterii: 28 noiembrie 1985

Studii şi calificări

2004 - prezent Studentă la Universitatea Oxford, Colegiul "Christ Church", Limbi Moderne, specialitatea franceză - spaniolă

Iunie 2004 Bacalaureat la limba română, matematică, fizică, engleză, franceză

2000-2004 Elevă a Colegiului Naţional Unirea, Târgu-Mures, profilul matematică-informatică, bilingv engleză

Iunie 2002 Examene Advanced Subsiduary (AS) Level in Anglia; franceză (A), spaniolă (A), fizică (A), studii generale (A)

Iunie 2002 Certificat Cambridge Proficiency in English (A)

2001-2002 Bursieră la Pocklington School, Anglia

Premii, distincţii, realizări

Decembrie 2005 Premiul Societăţii Anglo-Spaniole din Londra

Noiembrie 2005 Bursă de merit a Colegiului Christ Church, Oxford

Iulie 2005 Dublă distincţie in examenele de an, Universitatea Oxford

Iunie 2005 Premiu de călătorie Christ Church

Ianuarie 2005 Premiu Collections în examenele din Christ Church, Oxford

2004-2008 Bursa Waverley a Universităţii Oxford

2004-2008 Bursa Southdown a Colegiului Christ Church, Oxford

2004-2008 Bursa Christ Church a Colegiului Christ Church, Oxford

2004, 2005 Apariţii în Gazeta Universităţii Oxford

2003, 2004 Participări la Olimpiada Naţională de limba franceză

2000 Premiul III la Olimpiada Naţională de istorie


Sorina Bota
2005-12-30

A cules laurii: Oscarul Presei!

Sorina Bota a câştigat Premiul CRP pentru reportaj radio!

Actualitate
imagine pentru Sorina Bota a câştigat Premiul CRP pentru reportaj radio!

Clubul Român de Presă a premiat reportajul despre cardinalul Alexandru Todea

Sorina Bota este singurul jurnalist mureşean, nominalizat de două ori la premiile Clubului Român de Presă, cel mai important concurs din România dedicat jurnaliştilor. Anul acesta, spectacolul de Gală, transmis în direct de TVR1, s-a desfăşurat sub semnul unui concept tradiţional asociat cu presa : "câinele de pază al democraţiei". Ca în fiecare an, provincia a fost foarte slab reprezentată şi la actuala ediţie, dintre cei 57 de nominalizaţi la mult râvnitele premii, numai 10% fiind din afara capitalei. Sorina Bota, redactorul şef al PUNCTUL-ui, şi Radu Bălaş, editorialist la "Punctul", au fost nominalizaţi şi anul trecut. Premiul câştigat vineri seara vine, aşadar, ca o recunoaştere a meritelor Sorinei Bota. Redacţia săptămânalului PUNCTUL o felicită pe Sorina Bota pentru câştigarea "Oscarului" pentru presa din România!

Un proiect de succes: Dosar de excelenta!

"I-am găsit, sunt ai noştri, îi vrem acasă"

Reportaj
imagine pentru "I-am găsit, sunt ai noştri, îi vrem acasă"Săptămânalul "Punctul" provoacă autorităţile şi oamenii de afaceri la o dezbatere fără precedent - "Dosar de excelenţă"
Noi, ziariştii de la "Punctul", ne-am săturat de vorbe goale, de promisiuni neonorate, de ascunsul după degete. Proiectul "Dosar de excelenţă", început în luna noiembrie, continuă printr-o nouă abordare. Îi vom pune pentru prima dată faţă în faţă pe tinerii care studiază la universităţi de prestigiu din lume şi pe cei care decid soarta învăţământului românesc sau ar putea-o influenţa, într-o discuţie cu cărţile pe masă. 11 tîrgumureşeni, studenţi în Marea Britanie, SUA, Franţa, Canada, Austria, Olanda şi Germania, vor participa la dezbaterea din 21 aprilie de la Sala Oglinzilor a Palatului Culturii. O parte dintre ei vin acasă, special pentru acest eveniment, iar cu o altă parte vom comunica prin video-chat. Vor participa la discuţii şi directorii celor mai prestigioase licee din judeţ, însoţiţi de cei mai merituoşi elevi din clasele terminale, adică tocmai aceia care sunt posibilii candidaţi ai universităţilor de "afară". Şi deoarece nu mai avem timp pentru lamentări, politicienii şi oamenii de afaceri prezenţi la această dezbatere trebuie să vină cu "temele" făcute.

MESAJUL preşedintelui României, Traian Basescu, pentru săptămânalul PUNCTUL


imagine pentru MESAJUL preşedintelui României, Traian Basescu, pentru săptămânalul PUNCTUL

Mulţi tineri consideră că în România nu există condiţii pentru a începe drumul în viaţă cel puţin decent. Am atras atenţia asupra acestui fapt încă de la investitura mea, iar la finele mandatului doresc să vorbim despre acest lucru ca despre o problemă a trecutului care a fost rezolvată. Această realitate trebuie schimbată şi este cert faptul că o dată cu intrarea în Uniunea Europeană ne va fi şi mai greu să păstrăm tinerii valoroşi în ţară întrucât spaţiul ce li se deschide în faţă este foarte atractiv. Noi însă avem cu toţii responsabilitatea de a găsi soluţiile, de a lucra zi în fiecare zi pentru acest obiectiv ? şanse cât mai multe pentru tinerii noştri. Să intri în viaţă ca tânăr sărac - din cauza unui sistem nedrept de promovare şi de carieră - este cea mai mare povară pe care o poate purta un tânăr român. De aceea au plecat cei mai mulţi. E nevoie de condiţii de studiu de calitate, de selecţie corectă la angajare şi de locuri de muncă bine plătite. E nevoie de motivare profesională şi de conectivitate cu valorile europene astfel ca tinerii despre care vorbim să se simtă cu adevarat în Europa, fie că studiază sau lucrează la Paris, Madrid sau Berlin, fie că sunt la Bucureşti, Iaşi sau aici la Tîrgu-Mureş.
Apreciez aceste iniţiative menite să pună împreună autorităţi, reprezentanţi ai societăţii civile, oameni de afaceri, politicieni, oameni cu decizie care pot şi au datoria să găsească soluţii pentru ca tinerii să creadă în şansa lor, aici acasă. E nevoie de voinţă politică, de concentrare permanentă pentru atingerea acestui scop şi vă asigur că în Preşedintele României astfel de iniţiative vor avea mereu un susţinator.

Săptămânalul Mureşean Punctul | Articole | Arhivă | Sistem repetent

Săptămânalul Mureşean Punctul | Articole | Arhivă | Sistem repetent

Jurnalista Sorina Bota, nominalizata pentru Premiul de Excelenta pentru

IRSCA Gifted Education are bucuria de a anunta ca jurnalista Sorina Bota, redactor la saptamanalul
PUNCTUL si producator de stiri la Televiziunea StiiTv este nominalizata pentru Premiul de
Excelenta pentru contributia jurnalistica privind promovarea valorilor Educatiei de Excelenta - un
premiu ce va fi decernat in cadrul evenimentului national „Investiti in Programul National pentru
Educatia de Excelenta- o sansa pentru o Romanie prospera", in data de 14 mai, a.c. orele 17,00-
20,00. Evenimentul are loc in Amfiteatrul Bibliotecii Academiei Romane "Eliade Radulescu" (Calea Victoriei nr.125). Prestigioasa distinctie recompenseaza contributia jurnalistica privind promovarea reala a valorilor Educatiei de Excelenta. Sorina Bota este singurul jurnalist muresean, nominalizat de doua ori la premiile Clubului Roman de Presa, cel mai important concurs din Romania dedicat jurnalistilor.

Materiale de succes:
http://www.punctul.ro/articole/arhiva/4794/striviti-de-ghiozdane.html
http://www.punctul.ro/articole/arhiva/4995/vremea-prostilor-a-trecut.html

2.000 de semnături pentru înfiinţarea Centrului de Excelenţă

imagine pentru 2.000 de semnături pentru înfiinţarea Centrului de Excelenţă

Demarată de săptămânalul "Punctul" în noiembrie 2005, campania "Dosar de exclenţă" a intrat într-o nouă etapă. După zeci de materiale publicate, după analize şi dezbateri, jurnaliştii de la "Punctul" împreună cu membrii Sindicatului "Spiru Haret" şi-au propus să demonstreze că iniţiativa înfiinţării la Tîrgu-Mureş a unui centru de excelenţă este susţinută la modul concret. Astfel, în numai două săptămâni, 2.000 de profesori, elevi şi părinţi au spus "da" acestui demers. Semnăturile au fost adunate din întreg judeţul, nefiind ocolite şcolile din mediul rural. Prin intermediul unor voci autorizate, săptămânalul "Punctul" a atras atenţia de nenumărate ori că foarte mulţi copii cu aptitudini deosebite se pierd în învăţământul de masă, deoarece nu există, mai ales în mediul rural, dascăli suficient pregătiţi în psihopedagogia excelenţei pentru a-i identifica şi a-i îndruma. În plus, sistemul educaţional, aşa cum este el conceput acum, nu le oferă elevilor supradotaţi condiţii să se dezvolte. În lipsa unui centru de excelenţă aceşti copii studiază individual sau sunt pregătiţi pe fugă în timpul orelor de curs. Nu puţini dintre ei aleg să plece la Bucureşti sau la Cluj-Napoca, acolo unde există licee de elită, fie ele de stat sau particulare. În plus, în urma unei dezbateri găzduite de săptămânalul "Punctul" pe parcursul a opt numere, în cadrul unei minicampanii intitulate "Carte de identitate pentru Tîrgu-Mureş" a fost conturată clar ideea că Tîrgu-Mureşul ar trebui să se dezvolte în domeniul medical şi în învăţământul de nişă, aici existând spaţiu de potrivit pentru învăţământul de excelenţă. De un an, jurnaliştii de la "Punctul" în parteneriat cu specialişti în psihopedagogia excelenţei au conceput şi au înaintat tuturor autorităţilor locale, judeţene şi chiar Ministerului Educaţiei, un proiect scris privind înfiinţarea unui centru de excelenţă. Noua lege a învăţământului preuniversitar, aflată în dezbaterea Parlamentului stipulează înfiinţarea acestor centre, care însă nu se ştie când vor deveni funcţionale. Sorina Bota

Primul răspuns la campania "Dosar de excelenţă"

http://www.punctul.ro/articole/arhiva/359/primari-care-si-bat-joc-de-copii.html

Sute de materiale au contribuit la implicarea autoritatilor in dezvoltarii invatamantului muresean, in special cel al invatamantului de excelenta.

Felicitari, Sorina!


-

joi, 8 mai 2008

Pentru copiii aflati in suferinta adanca




Copiii cu dizabilitati neuropsihice au fost vizitati a doua oara de catre Dan Negru, vedeta Antenei 1. Impreuna cu o firma importanta si recunoscuta la nivel national si international au adus cadouri acestor copii. Din pacate, marea marea majoritate copii sunt aflati in sistemul de protectie a copilului datorita respingerii lor de catre parinti pentru dizabilitatile pe care le sufera acestia. Mii de multumiri in numele colegilor mei de suferinta pentru cadorile si sprijinul financiar. Astept insa eforturile Protectiei Copilului sa se materializeze la nivel maxim, deoarece acesti copii au nevoie de o viata sufleteasca... armonioasa. Dan Negru a fost remarcat ca Centrul de reabilitare din apropierea DGASPC-ului nu este dotat cu un spatiu special- si aici ma refer la un spatiu verde de joaca. Un suflet e mai mare atunci cand daruiesti cu drag celor care au nevoie de deschidere mai mare, sprijin si afectiune. Mult succes companiei care a facut acest efort.

joi, 24 aprilie 2008


miercuri, 23 aprilie 2008

TEMA PENTRU SCOALA DE VARA- PSIHOLOGIA CREATIVITATII


Arhitectii lumii - prima miscare educationala Pay it forward



Proiect - descriere : ARHITECTII LUMII

Prima educatie sociala este reperul psihopedagogic creativ care se bazeaza pe stimularea copiilor cu potential ridicat, avand ca scop stimularea inteligentei emitionale armonioase, implicarea lor in proiecte sociale, proiecte de viitor. Scopuri :

  • dezvoltarea potenţialului uman în jurul Q.I. (studiile dedicate acestui termen au indicat că inteligenţa este distinctă de creativitate);
  • creşterea competiţiei în afaceri şi industrie;
  • utilizarea eficientă a resurselor umane;
  • descoperirea a noi şi performante soluţii de rezolvare a problemelor;
  • dezvoltarea societăţii;
  • constituirea unei noi discipline;
  • dezvoltarea cunoaşterii, îmbogăţirea cunoştinţelor;

fenomenul uman natural, aspect important al societăţii omeneşti;

  • creşterea interesului în problemă;

  • intensificarea proceselor de învăţare creativa

Cele 11 raţiuni conturează, în concepţia autorului menţionat, tot atâţia factori motivaţionali ce impulsionează şi susţin cercetările în domeniul creativităţii. Copiii sunt primii care pot participa la dezvoltarea si implementarea societatii civile. Astfel, acestia vor deveni experti in campanii sociale de mare anvergura.

Într-un studiu finalizat în 1988 (Stoica Ana, Caluschi Mariana, 1988) , noi clasificam raţiunile ce impun studiul creativităţii în raţiuni sociale şi raţiuni individuale, între raţiunile sociale delimitam factori de ordin general, larg umanitari, între care includeam explozia cunoştinţelor tehnico-ştiinţifice, asaltul informaţiilor, apariţia unor meserii şi dispariţia altora, crizele planetare şi creativitatea ca datorie patriotică şi de serviciu etc. între raţiunile de ordin individual includeam: trebuinţa de auto realizare, creşterea capacităţii de adaptare şi integrare socială, întărirea mecanismului de apărare împotriva stress.

marți, 22 aprilie 2008

luni, 21 aprilie 2008

Suferinta unui popor este intotdeauna semnul Destinului crestinesc... Copilulu ne invata sa iubim chiar si in cele mai grele momente


„Scoala suferintei nu este un timp de fericire, ci de educare". Dumnezeu nu ne cere sa afisam o bucurie fortata si artificiala atunci cand trecem prin pedeapsa. Crestinii nu se bucura din pricina necazurilor, ci in ciuda lor!”

Pentru prima data in viata mea dau sa vad de un copil de aproape cinci anisori in fata unui public atat de mare care vorbeste atat de cald in fata atator oameni.(…) Parca ar striga un ajutor din Lui Dumnezeu ( Doamne, cata suferinta e in lumea asta!), cerului sa trimita Pacea in tara lor, jelindu-si tara. Ne mor eroii, si ne plang copiii acasa, ne plange tara de foamete si violente. Cati dintre dumneavoastra ati dori sa aflati ce este in sufletul copilului cand aflat in preajma conflictelor armate? Cati dintre dumneavoastra ati renunta la viata pentru SALVAREA LUMII? Iata, acest copil minunat, de numai cinci ani ne invata ce este viata, cum sa cerem Creatorului nostru mila, iertare, iar noi... nu suntem in stare sa iubim!? De ce? De ce? De ce? Atunci ne aducem aminte de pedepsele destinului atunci cand ne dam seama ca se apropie sfarsitul? Si acel sfarsit amar care sa se apropie de noi ca un tavalug de suferinte. Ce-o fi spus, Doamne, acel copil?! Ce simte acel copil? Am incercat sa intreb un profesor de specialitate sa imi traduca cateva cuvinte din ceea ce spune copilul: „ Lupta nostra este iubirea fata de semenii nostrii. Sa nu incetam sa-i iubim vreodata, sa nu ne ranim unii pe altii”, spunea copilul iranian! Suferinta pentru lucrarea Domnului este gustata de toti aceia care calca pe urmele lui Isus Christos si lucreaza pentru avansarea Evangheliei in lume. Iata motivul pentru care sufar asa de multi credinciosi care incearca sa mearga pe calea ingusta si sa se tina foarte aproape de Domnul. De fapt, Domnul Isus ne-a spus de mult despre aceasta: „In lume veti avea necazuri; dar indrazniti, Eu am biruit lumea" (Ioan 16:33).

AVEM NEVOIE DE UN PAY IT FORWARD- COPIII GIFTED CER OPRIREA VIOLENTELOR ASUPRA IRANULUI


UN COPIL DIN IRAN SUSTINE O PREDICA PRIVIND CU LACRIMI DE DURERE... OPRITI VIOLENTA!

PETIŢIE PENTRU ÎNCETAREA ARESTÃRII ŞI EXECUŢIEI COPIILOR

Domnului Secretar General al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, Domnului Ghid Suprem al Republicii Islamice Iran, Ayatollahul Seyed Ali Khamenei şi Domnului Şef al Justiţiei al Republicii Islamice Iran, Ayatollahul Mahmoud Hashemi Shahroudi
Noi subsemnaţii, suntem profund preocupaţi de menţinerea aplicării pedepsei cu moartea tinerilor iranieni acuzaţi de delicte comise înaintea (implinirii) vârstei de 18 ani.

Articolul 6.5 din Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice (ICCPR) declară:
"O sentinţa de moarte nu poate fi impusă pentru crime comise de persoane în vârstă de mai puţin de 18 ani".

Articolul 37 (a) al Convenţiei relative la drepturile copilului (CRC) stipuleazã cã:
"Nici pedeapsa capitală, nici încarcerarea pe viaţă fără posibilitatea eliberării nu trebuie să fie pronunţate pentru infracţiunile comise de persoane în vârstă de mai puţin de 18 ani. "
În calitate de stat semnatar, guvernul iranian este supus obligaţiei internaţionale de a respecta aceste două articole. În ciuda acestui fapt, Amnesty International a raportat execuţia a 21 de delincvenţi juvenili în Iran din 1990. În numeroase cazuri, aceşti minori au fost menţinuţi în detenţie până la vârsta de 18 ani înainte de a fi executaţi.

În ianuarie 2005, Comitetul pentru drepturile copilului al ONU, care controlează respectarea Convenţiei relative la drepturile copilului de Statele semnatare, a rugat Iranul sa înceteze imediat toate execuţiile delincvenţilor juvenili şi să abolească folosirea pedepsei cu moartea pentru aceste cazuri. In perioada verii anului 2006, parlamentul iranian ar fi votat un proiect de lege care stabilea crearea unor tribunale speciale pentru copii şi adolescenţi, dar acest proiect nu a fost încă aprobat de Consiliul Gardienilor, care supervizează legislaţia din Iran astfel încât să garanteze conformitatea acesteia cu principiile islamice. În timpul acestor ultimi patru ani, autoritatile iraniene ar fi studiat o legislaţie care să interzică pedeapsa cu moartea pentru delincvenţii juvenili. Declaraţiile recente ale unui purtător de cuvânt judiciar lăsa să se inţeleagă că propunerea de lege nu ar introduce pedeapsa cu moartea decât pentru anumite crime, şi nu pentru toate crimele comise de copii.
În ciuda acestor eforturi, numărul delincvenţilor juvenili executaţi in Iran a crescut în cursul acestor ultimi doi ani. În luna martie 2007, cel puţin 25 de delincvenţi juvenili se aflau încă pe culoarele morţii în Iran. Iată lista cu numele şi vârstele lor în momentul crimelor care li se reproşează (pentru aceia pentru care aceste informaţii sunt cunoscute) :

1. Delara Darabi, 17 ani
2. Beniamin Rasouli, 17 ani
3. Hossein Toranj, 17 ani
4. Hossein Haghi, 17 ani
5. Morteza Feizi, 16 ani
7. Ali Mahin Torabi, 16 ani
8. Milad Bakhtiari, 16 ani
9. Farshad Sa'eedi, 17 ani
10. Hossein Gharabaghloo, 16 ani
11. Shahram Pourmansouri, 17 a ani
12. Hedayat Niroumand, 15 ani
13. Mohammad Mousavi
14. Mostafa, 16 ani
15. Mahmoud, 17 ani
16. Hamid, 17 ans
17. Sajjad, 17 ani
18. Farzad, 15 ani
19. Asghar, 16 ani
20. Iman, 17 ani
21. Ne'mat, 15 ani
22. Hamzeh S, 17 ani
23. Saber
24. Reza Alinejad, 17 ani
25. Sina Paymand, 17 ani

Noi subsemnaţii, le solicităm autorităţilor iraniene:

- să furnizeze o listă completă a tuturor persoanelor condamnate la moarte în vârstă de mai puţin de 18 ani.
- să suspende imediat toate execuţiile şi să împiedice orice nouă aplicare a acestor pedepse unor delincvenţi juvenili.
- să ia măsuri imediate pentru abolirea definitivă a pedepsei cu moartea pentru toţi delincvenţii juvenili, în virtutea obligaţiilor Iranului în calitate de Stat parte al ICCPR şi CRC.

Noi subsemnaţii, rugăm stăruitor Naţiunile Unite, Înaltul Comisariat al Naţiunile Unite pentru drepturile omului şi Comitetul pentru drepturile copilului al ONU :

- să ceară guvernului iranian să se conformeze imediat obligaţiilor sale internaţionale aşa cum sunt ele definite de PIDCP şi de CDE.

Cu sentimentele noastre cele mai sincere,

Subsemnaţii

Faceti click aici pentru semnarea petitiei:
http://www.petitiononline.com/sce/petition-sign.html


Nume _____________________
E-mail _____________________
Tara _____________________
Titlu, functie _____________________