luni, 31 martie 2008

"Profesor de vocaţie", campanie pentru educaţia de excelenţă


Cel mai mare consorţiu de ONG-uri din ţară care promovează educaţia de excelenţă, lansează o serie de cursuri pentru profesorii mureşeni. Dascălii interesaţi să se specializeze în promovarea unei educaţii individualizate, bazată pe adaptarea stilurilor de predare şi curricula la nevoile şi personalitatea copilului se pot înscrie on-line pe www.supradotati.ro. Profesorii din judeţul Mureş au astfel şansa de a se alătura unui corp naţional de dascăli şi experţi în educaţie recunoscuţi la nivel internaţional pentru a forma reţeaua MENTOR CRED. CRED reuneşte în prezent 70 de şcoli din întreaga ţară, iar reţeaua MENTOR CRED numără 100 de dascăli. Aceştia, dar şi cei care vor participa la cursurile organizate de IRSCA Gifted Education, vor furniza expertiza, curricula, metode şi metodologii pentru educaţia de calitate în toate şcolile româneşti. Reţeaua de profesori se va forma în metodologiile didactice de predare pe educaţie de excelenţă, pe platformele de e-learning. Proiectul face parte din campania naţionala „Profesor de Vocaţie", campanie ce susţine eforturile programului „Investeşte în Educaţie". Ambele iniţiative au un singur scop - promovarea educaţiei de calitate la nivel naţional. În Tîrgu-Mureş, campania este susţinută de Casa Corpului Didactic, iar partenerii media sunt săptămânalul "Punctul" şi Ştii TV. Sunt de asemenea, invitaţi să susţină această campanie toţi reprezentanţii societăţii civile, oamenii de afaceri, patronatele şi asociaţiile profesionale.

Sorina Bota 2008-03-31 Actualitate

vineri, 28 martie 2008

De vorba cu destinul suprauman


Putem renunta la propriul vis
Ce arde pe un rug al vietii -

Nepasarii din inima zdrobita

Si-apoi facuta sa simta durerea
Pana la ultima lacrima?
Daca oceanul ar desparte iubirea,
Daca muntii ar canta
Odata cu duelul valurilor lacuri
Ce framanta pietre de diamant
Arse de soare...
Si flori sa creasca sub radacina
Sufletului nostru,
Si ploi sa cada peste ea,
Ca un talaz simfonic.
Ce-ar mai ramane
Din lumea noastra
Si noi ?!
Treziri reci de rasarit,
Firave, pierdute-n spatiu
Cantam pe stele-n allegretto?
Suflam cu aur viitorul nostru
Si ingropam comoara-n minciuna?
Lasam copii sa piarda lupta vietii
Si plangem dupa faima,
Caci nimeni nu-i acolo sa o vada
Doar Dumnezeu, acolo, Sus.
Va las epilog printre a mele randuri
Si cu a mele punctuatii rastignite
Pe crucea suferintei,
Ma resemnez cu lumea voastra
Ca am pe-acest taram frati
Eroi, ce lupta cu sabia mintii
Si puterea iubirii.


Educatia prin arta, o sansa de schimbare a lumii, a propriei mentalitati


O tema la materia de studii sociale a unei scoli duce la schimbari sociale ce se intind dintr-un oras in altul. Trevor primeste o tema pentru acasa care consta in gasirea unei idei pentru imbunatatirea intregii omeniri. Astfel, el vine cu ideea de a face trei fapte bune altcuiva, ca acea persoana, la randul ei sa "dea mai departe", continuand in acest mod. Ceea ce pare a fi intial un esec, este de fapt un succes total ale carui efecte nu se vad imediat. Odata ce acestea sunt observabile la scara mai larga, un reporter se decide sa afle de unde a pornit totul.


Un tânãr elev, Trevor McKinney (HALEY JOEL OSMENT), ia acest angajament în serios. Leder spune: “Trevor ia acest angajament în serios deoarece viata lui este foarte tulburatã. El a fost pãrãsit de tatãl sãu si, de aceea, a trebuit sã se maturizeze încã de timpuriu. Are nevoie de putinã sperantã în viata lui. Si o primeste chiar de la Eugene”.

În vârstã de 11 ani, Trevor locuieste într-un cartier de muncitori din Las Vegas împreunã cu mama sa, Arlene McKinney (HELEN HUNT). “Mama lui Trevor munceste din greu si are anumite obiceiuri care o împiedicã sã aibã grijã de copilul sãu, asa cã el sfârseste prin a-si purta singur de grijã în marea majoritate a timpului”, spune Haley Joel Osment, care vine dupã rolul sãu apreciat din The Sixth Sense (Al saselea simt) ce i-a adus o nominalizare la premiul Oscar. “El o iubeste si vrea ca ea sã-si poatã depãsi problemele, însã stie cã numai ea poate face acest lucru. Dacã ar fi putut, ar fi fãcut-o deja pânã acum”.

Helen Hunt, care a obtinut premiul Oscar la categoria ’Cea mai bunã actritã’ pentru rolul din As Good As It Gets (Mai bine nu se poate), joacã rolul mamei lui Trevor, ’Arlene’. “Arlene vrea sã fie o mamã bunã pentru Trevor”, spune Hunt. “Dragostea ei pentru el o ajutã sã treacã peste noptile în care lucreazã într-un club de strip-tease pe post de chelneritã si peste zilele în care mai câstigã o pâine lucrând la un cazinou. Pentru el, ea face tot posibilul sã renunte la obiceiurile urâte care au urmãrit-o toatã viata. Însã aceste obiceiuri nu o vor pãrãsi asa de usor”.
Trevor gãseste inspiratia într-un loc neobisnuit: la cursul de studii sociale. “Trevor nu a avut niciodatã un profesor ca dl. Simonet”, spune Osment, “un profesor care nu stã pur si simplu în fata clasei spunând: «Vã rog sã deschideti manualele la pagina unu; astãzi vom rãspunde la întrebãrile recapitulative de la sfârsitul capitolului». Dl. Simonet vorbeste elevilor sãi din adâncul inimii. El le spune ce reprezintã de fapt studiile sociale: «Ele vã reprezintã pe voi si lumea care vã înconjoarã»”.

“Eugene a pus ceva în miscare în Trevor, lucru pe care numai el a reusit sã-l facã”, spune Osment. “Profesorul are o cheie cu care poate scote la ivealã ceea ce se aflã în sufletul lui Trevor. El îl încurajeazã sã facã un bine si sã-l “dea mai departe”. Este un îndemn în care Trevor va începe sã creadã în cele din urmã, lucru care, crede el, îi va îmbunãtãti viata ulterior”.

Osment explicã ideea lui Trevor de “a da mai departe”, astfel: “Trebuie sã faci ceva pentru niste persoane neajutorate. Este suficient sã faci acel lucru de trei ori si oamenii pe care îi ajuti vor face la rândul lor acelasi lucru de câte trei ori, iar totul se va multiplica. Din trei se va face nouã, apoi 27 si asa mai departe”. “Eugene se vede pe el însusi în Trevor”, spune ea. “El vede cum era în copilãrie, si cum ar fi putut evolua pe când era doar un tânãr. Eugene este un bãrbat foarte neîncrezãtor, însã acest pusti îl face sã-si recapete încrederea în el. Trevor nu îi observã cicatricile. El vede cine este el ca persoanã”.

Producãtorul Steve Reuther observã cã prioritãtile lui Trevor sunt mama sa, profesorul sãu si, prin acestia, poate el însusi. “Trevor este în cãutarea unui tatã si a unei familii stabile”, spune Reuther. “Unul dintre cele trei lucruri pe care le face pentru a începe sã «dea mai departe» este de a încerca sã îi uneascã pe mama sa si pe Eugene. Deci, el încearcã sã forteze un pic aceastã relatie, fãrã a avea rezultate strãlucitoare”.

Însã, în timp ce Arlene începe sã vadã puterea în planul fiului sãu, ea apeleazã la Eugene pentru a o ajuta sã îl înteleagã. “Ea este uimitã de fiul sãu”, spune Hunt. “El a devenit un tânãr foarte introspectiv si gânditor iar ea a fost extrem de ocupatã. Existã o laturã a fiului sãu pe care nu o cunoaste, dar ar dori sã o cunoascã, si vrea ca Eugene sã o ajute sã îl înteleagã”.

“Pe parcursul povestii, Eugene începe sã devinã tot mai deschis datoritã lui Trevor si, de asemenea, datoritã sentimentelor sale pentru mama lui Trevor, Arlene”, spune Spacey. “El începe sã se exteriorizeze si sã accepte sã fie iubit”.

“Acestia sunt doi oameni extrem de precauti unul fatã de celãlalt, apropiindu-se datoritã lui Trevor”, spune producãtorul Peter Abrams. Planul lui Trevor este cel care îi uneste într-o primã fazã pe cei doi, care încep sã discute despre acest bãiat neînteles de nimeni. El vrea ca ei sã încerce sã se înteleagã ei însisi; totodatã sperã sã facã un bine si sã-l «dea mai departe» încercând sã îl vindece pe dl. Simonet si pe mama sa”.

Leder, împreunã cu actorii, a încercat sã ancoreze aceste personaje “readuse la viatã” în realitãtile dure ale propriilor vieti emotionale. “Mai presus de orice, aceasta este o poveste de dragoste”, spune Leder. “Si este o poveste de dragoste foarte puternicã deoarece poti vedea adevãrata dinamicã ce stã la baza apropierii celor douã persoane. Cu totii sunt niste ratati într-un fel, oameni ce abia se mentin pe linia de plutire si care, datoritã acestei apropieri, reusesc în cele din urmã sã capete niste puteri nebãnuite”.

În timp ce Trevor îsi pune planul în aplicare, rezultatele acestuia încep sã aparã în vietile celor din jurul sãu. Trevor îl ajutã pe un tânãr fãrã casã (JIM CAVIEZEL) sã-si petreacã noaptea sub un acoperis si sã facã un dus. Apoi, ajutã o femeie în vârstã rãmasã fãrã casã, Grace, interpretatã de ANGIE DICKINSON, si un tânãr ziarist (JAY MOHR), care încearcã sã facã un reportaj despre ceea ce crede el a fi o poveste neobisnuitã.

Actorul distins cu douã premii Oscar KEVIN SPACEY (American Beauty, The Usual Suspects - Suspecti de seviciu), laureata premiului Oscar HELEN HUNT (As Good As It Gets - Mai bine nu se poate) si actorul nominalizat la premiul Oscar HALEY JOEL OSMENT (The Sixth Sense - Al saselea simt) detin rolurile principale în filmul Pay It Forward (Dã mai departe !).

WARNER BROS. PICTURES, în asociere cu BEL-AIR ENTERTAINMENT, prezintã filmul, care este regizat de MIMI LEDER (Deep Impact - Impact nimicitor)

joi, 27 martie 2008

Cum poti deveni membru de excelenta?




Cum poti deveni membru de excelenta / Cum poti intra in prima baza de date cu tineri talentati

In primul rand, nu e greu. Am fost intrebati in ultima vreme cum au ajuns acesti tineri aici. Majoritatea celor pe care ii vezi au stiut sa ne scrie, sa se recomande. Unii dintre ei au fost descoperiti de profesori, altii ..de ..rude :) si toti, pana la unul, sunt tineri sau copii cu un potential sau un talent deosebit. Tot ce faci poate fi de un mare talent. Poate esti un mare iubitor de cai, sau stii totul despre pesti, sau stii sa canti dintr-un instrument oriental sau desenezi cel mai tare graffiti. Toate acestea, dar si alte aptitudini deosebite, in stiinte, arta, management sunt calitati ce te recomanda si pentru care ne poti scrie, oricand la: talent @ supradotati.ro

Asteptam insa de la tine seriozitate si determinare.

Ne sunt necesare:

Eseu/ri; CV; Poze; scanuri / poze ale diplomelor (daca exista); Orice creatii ce pot fi prezentate in format digital


Cum intri intr-o retea ce ofera informatii despre resurse in gifted education?

Te inscrii pe http://groups.yahoo.com/group/gifted-education si apesi pe Join


Ce inseamna sa fii membru de excelenta: ai posibilitatea sa te remarci si sa evoluezi. Poti sa te intalnesti cu tineri cu acelasi interes; poti fi invitat ca expert in domeniul tau cu diferite ocazii in emisiuni TV/radio; poti sa creezi comunitatea ta pe supradotati.ro/wiki; poti crea un think-tank daca doresti; intri in reteaua de colaborare interna IRSCA, unde toti contribuim cu informatii si noutati despre ce e mai valoros in lume si de interes (concursuri, traininguri, interviuri, samd), intalnesti experti si colaboratori de renume ai IRSCA Gifted Education; vei putea participa gratuit la toate oportunitatile de training lansate de noi; intri in baza de date IRSCA Gifted Education. De altfel, nici noi nu stim ce se poate intampla exact daca se dezvolta pagina ta web :) Poti fi chemat sa realizezi un proiect pentru Bill Gates, nu stim asta noi. :)

Oportunitati sa iti faci 'vocea' auzita in lume:

Vrei sa ne trimiti un fisier audio - pentru noua noastra serie de podcasting? Trebuie doar sa te inregistrezi calitativ cu un eseu personal si sa ni-l trimiti. Marime maxima: 5 MB.

Vrei sa scrii pentru newsletterul de sfarsit de an?

Vrei sa faci ceva iesit din comun? Ai idei noi, pentru proiecte de care nu s-a mai auzit inca?

In primul rand, scrie-ne. Sau publica, sau trimite informatiile pe forumurile noastre. Ne bucuram sa auzim!!

miercuri, 26 martie 2008

IRSCA Gifted Education lanseaza Campania Nationala "Profesor de Vocatie"

IRSCA Gifted Education lanseaza Campania Nationala "Profesor de Vocatie"

Bucuresti, 25 martie 2008 - IRSCA Gifted Education lanseaza campania nationala „Profesor de Vocatie” ce sustine eforturile campaniei "Investeste in Educatie" – una dintre cele mai sincere campanii imbratisate si sustinute de cadrele didactice pentru promovarea educatiei de calitate la nivel national. Campania urmareste atragerea personalului de vocatie din sistemul de invatamant de stat pentru a se inscrie online (www.supradotati.ro/inscriere) pentru formare si colaborare in reteaua colaborativa EDUGATE pentru educatie de excelenta. Reteaua de profesori astfel formata va sustine reteaua de scoli CRED - o retea deschisa afilierilor, ce atinge astazi 70 de scoli la nivel national - pentru educatie diferentiata si va furniza expertiza, curricula, metode si metodologii pentru educatie de calitate in toate scolile romanesti.

„Profesor de Vocatie” s-a lansat in martie prin campania tacuta (afise si city lights) desfasurata in Targu Mures.

Campania se deruleaza cu afise expuse permanent in scoli si licee si city lights expuse pana la sfarsitul lunii martie in zone cu trafic important din oras.

Campania din Targu Mures este sustinuta partial si de proiectul “Vitrina Societatii Civile”, derulat de CENTRAS si News Outdoor avand ca parteneri Institutia Prefectului Bucuresti si Dir. Gen. de Asist. Soc. si Protectia Copilului sector 1 – DGASPC, al carui finantator este Balkan Trust for Democracy.

Partenerii locali media ai campaniei: PUNCTUL, cel mai citit saptamanal muresean, premiat de CRP pentru promovarea excelentei si StiiTV, post independent de televiziune din judetul Mures.

Campania este sustinuta de CCD Targu Mures si va fi promovata in toata reteaua de scoli si licee interesate de promovarea educatiei de excelenta, o educatie care urmareste sa descopere, sa dezvolte si sa promoveze potentialul tuturor copiilor, abilitatile, aptitudinile si potentialele lor naturale (conceptul „nature and nurture” - hranirea potentialului natural) prin intermediul unei educatii individualizate, bazata pe adaptarea stilurilor de predare si curricula la nevoile si personalitatea copilului.

Campania "Profesor de vocatie" are ca scop initierea unei provocari in randul profesorilor de a se alatura unui corp national de dascali de valoare exceptionala si experti in educatie de nivel international pentru a forma reteaua MENTOR CRED. Reteaua de profesori se va forma in metodologiile didactice de predare pe educatie de excelenta pe platformele de e-learning, respectiv video streaming si Scolile de Iarna/Vara ale Educatiei de Excelenta lansate de IRSCA Gifted Education si EDUGATE, primele de acest tip la nivel national si European. Urmatoarea scoala de vara va avea loc in Iulie – August pentru profesori – si in premiera, pentru copii. Reteaua de profesori va sustine reteaua de scoli CRED pentru educatie diferentiata - o retea deschisa afilierilor, ce atinge astazi 70 de scoli la nivel national - si va furniza expertiza, curricula, metode si metodologii pentru educatie de calitate in toate scolile romanesti.

Reteaua MENTOR CRED lansata de EDUGATE cuprinde deja peste 100 de cadre didactice:

http://www.supradotati.ro/scoala-de-iarna-2008.php#participanti

http://www.supradotati.ro/scoala-de-vara-rezultate-impresii.php#participanti

Linkuri importante aferente campaniei:

http://www.supradotati.ro/inscriere

http://www.supradotati.ro/scoala

Cele doua materiale (city light + afise) pot fi vizualizate la adresa:

http://www.supradotati.ro/images/city-light.png

http://www.supradotati.ro/images/afis-scoli.png

IMPORTANT

Reusita campaniei pe plan national se bazeaza pe eforturile partenerilor locali (scoli, licee, asociatii non-profit active in educatie) interesati de promovarea si formarea retelei MENTOR CRED in intreaga tara si desfasurarea unor evenimente ad-hoc de sprijin.

Invitam pe aceasta cale toti reprezentantii societatii civile, interesati de o educatie de calitate accesibila tuturor copiilor, sa sustina fara retinere aceasta campanie.

IN ATENTIA FINANTATORILOR SI SUSTINATORILOR

Facem un apel catre media locala si catre reprezentanti ai mediului de afaceri, patronatelor si asociatiilor profesionale de comert pentru sustinerea materiala a acestui efort urias la nivel national pentru incurajarea dezvoltarii profesorilor de vocatie ca factori de transformare a infrastructurii mentale scolare prin puterea exemplului, ca resurse cheie pentru descoperirea si dezvoltarea potentialului copiilor in scolile din intreaga tara.

Kitul de finantare si de prezentare a campaniei poate fi descarcat la adresa:

http://www.supradotati.ro/resurse/kit.zip

Multumim in mod deosebit sustinatorilor campaniei: Dan Tirdea, designer pro-bono; Ramona Padurau, Director Proiecte Internationale; Adina Tulbure, Director cercetare tehnologii didactice intuitive; Kristof Lajos, Director editorial Revista EXCELENTA - pentru efortul depus, tinuta si viziunea deosebita de lucru in promovarea educatiei de calitate.

Contact:

Targu Mures: Kristof Lajos, Director Editorial Revista Excelenta, 0754.571.716

Bucuresti: Monica Gheorghiu, Director Marketing si Dezvoltare, 0729.029.484 .

Despre Noi

IRSCA Gifted Education este o asociatie non-profit, inregistrata in registrul asociatiilor si fundatiilor cu nr. 36/13.09.2004, cu o activitate recunoscuta la nivel national si international, partener UNESCO, membru deplin WCGTC- World Council for Gifted and Talented Children; the Asia Pacific Federation of the WCGTC si respectiv ECHA - European Council for High Ability; Asia-Pacific Federation of the WCGTC- cele mai înalte foruri internationale in domeniul educatiei de excelenta.

Initiator si prim fondator al Consortiului EDUGATE pentru Educatia Tinerilor si Copiilor Supradotati si Talentati precum si initiatorul legii educatiei tinerilor supradotati, capabili de performanta înalta – Legea nr.17/2007. Initiatorul primului Program National al Educatiei de Excelenta, al Institutului National de Studii pentru Educatia de Excelenta, al primei Conferinte Nationale asupra educatiei tinerilor si copiilor supradotati si talentati, al programelor de descoperire a potentialului tuturor copiilor, al programelor de învatare accelerata, consultanta, mentorat si de îmbogatire a curriculei scolare.





Comunicat de presa
IRSCA Gifted Education lanseaza Campania Nationala "Profesor de Vocatie"
IRSCA Gifted Education lanseaza campania nationala „Profesor de Vocatie" ce sustine eforturile campaniei "Investeste in Educatie" – una dintre cele mai sincere campanii imbratisate si sustinute de cadrele didactice pentru promovarea educatiei de calitate la nivel national. Campania urmareste atragerea personalului de vocatie din sistemul de invatamant de stat pentru a se inscrie online (www.supradotati.ro/inscriere) pentru formare si colaborare in reteaua colaborativa EDUGATE pentru educatie de excelenta. Reteaua de profesori astfel formata va sustine reteaua de scoli CRED - o retea deschisa afilierilor, ce atinge astazi 70 de scoli la nivel national - pentru educatie diferentiata si va furniza expertiza, curricula, metode si metodologii pentru educatie de calitate in toate scolile romanesti.
Afla mai multe:
Te numeri printre cei ce vor sa revitalizeze educatia la nivel national?
Inscrie-te la Scolile Educatiei de Excelenta:

IMPORTANT. IN ATENTIA REPREZENTANTILOR SOCIETATII CIVILE

Reusita campaniei pe plan national se bazeaza pe eforturile partenerilor locali (scoli, licee, asociatii non-profit active in educatie) interesati de promovarea si formarea retelei MENTOR CRED in intreaga tara si desfasurarea unor evenimente ad-hoc de sprijin.

Invitam pe aceasta cale toti reprezentantii societatii civile, interesati de o educatie de calitate accesibila tuturor copiilor, sa sustina fara retinere aceasta campanie.

IN ATENTIA FINANTATORILOR SI SUSTINATORILOR

Facem un apel catre media locala si catre reprezentanti ai mediului de afaceri, patronatelor si asociatiilor profesionale de comert pentru sustinerea materiala a acestui efort urias la nivel national pentru incurajarea dezvoltarii profesorilor de vocatie ca factori de transformare a infrastructurii mentale scolare prin puterea exemplului, ca resurse cheie pentru descoperirea si dezvoltarea potentialului copiilor in scolile din intreaga tara.

Kitul de finantare si de prezentare a campaniei poate fi descarcat la adresa:

http://www.supradotati.ro/resurse/kit.zip

Multumim in mod deosebit sustinatorilor campaniei: Dan Tirdea, designer pro-bono; Ramona Padurau, Director Proiecte Internationale; Adina Tulbure, Director cercetare tehnologii didactice intuitive; Kristof Lajos, Director editorial Revista EXCELENTA - pentru efortul depus, tinuta si viziunea deosebita de lucru in promovarea educatiei de calitate.

Contact:

Targu Mures: Kristof Lajos, Director Editorial Revista Excelenta, 0754.571.716

Bucuresti: Monica Gheorghiu, Director Marketing si Dezvoltare, 0729.029.484.