"I-am găsit, sunt ai noştri, îi vrem acasă"
ReportajSăptămânalul "Punctul" provoacă autorităţile şi oamenii de afaceri la o dezbatere fără precedent - "Dosar de excelenţă"
Noi, ziariştii de la "Punctul", ne-am săturat de vorbe goale, de promisiuni neonorate, de ascunsul după degete. Proiectul "Dosar de excelenţă", început în luna noiembrie, continuă printr-o nouă abordare. Îi vom pune pentru prima dată faţă în faţă pe tinerii care studiază la universităţi de prestigiu din lume şi pe cei care decid soarta învăţământului românesc sau ar putea-o influenţa, într-o discuţie cu cărţile pe masă. 11 tîrgumureşeni, studenţi în Marea Britanie, SUA, Franţa, Canada, Austria, Olanda şi Germania, vor participa la dezbaterea din 21 aprilie de la Sala Oglinzilor a Palatului Culturii. O parte dintre ei vin acasă, special pentru acest eveniment, iar cu o altă parte vom comunica prin video-chat. Vor participa la discuţii şi directorii celor mai prestigioase licee din judeţ, însoţiţi de cei mai merituoşi elevi din clasele terminale, adică tocmai aceia care sunt posibilii candidaţi ai universităţilor de "afară". Şi deoarece nu mai avem timp pentru lamentări, politicienii şi oamenii de afaceri prezenţi la această dezbatere trebuie să vină cu "temele" făcute.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu