Suntem binecuvantati, sau suntem marginile?

MARGINILE DOMNULUI

Acţiunea filmului se petrece în Polonia ocupată de nazişti, în perioada celui de-al doilea război mondial. Romek, un băiat evreu de 12 ani, este salvat de la deportare de un ţăran polonez la înţelegere cu părinţii copilului şi cu preotul catolic din sat. Copilul este practic adoptat, deşi unii vecini sunt suspicioşi. Romek reuşeşte să se împrietenească chiar cu fiii gazdei sale: Vladek şi Tolo, dar şi cu alţi copii din sat, mai ales cu Maria, o orfană de război. Băieţii vecinului suspicios, Pyra şi Robal joacă un rol dublu şi, în cele din urmă, se dovedesc duşmani.

Chiar dacă mai puţine, ororile războiului se resimt şi în comunitatea sătească uitată de lume: mâncarea este săracă, animalele sunt rechiziţionate de trupele germane cantonate în preajmă, trenurile cu deportaţi traversează prin apropiere şi evreii evadaţi sunt prinşi prin păduri, oamenii sunt mai suspicioşi pentru că există turnători printre ei. Ca întotdeauna, cei care profită cel mai mult de pe urma războiului sunt … copiii.

Filmul este turnat din perspectiva candidă a copiilor. Crizele lor cele mai grave sunt cearta cu un prieten, sau pierderea prieteniei unui vechi amic. Rezolvarea problemelor se face cel mai adesea prin mici încăierări şi prin argumentaţii naive. Cele mai deosebite descoperiri sunt specifice vârstei: sexul, suferinţa şi moartea. Din nefericire, prin experienţele pe care le au în condiţiile războiului copiii se maturizează înainte de vreme pentru că încep să urască şi să ţină ură pe duşmanii lor, ceea ce credem că este o deficienţă a adulţilor.

De observat evoluţia personajului principal Romek din perspectiva interacţiunii sale cu alte personaje principale, în ordinea apariţiei: preotul paroh, Vladek, Tolo şi Maria. Părinţii săi au ales calea cripto-iudaismului, considerând că eroismul izvorât din fanatismul religios nu era pentru ei. În această situaţie Romek este în căutarea propriei identităţi, sau mai precis a validării identităţii sale.

Apele, şi aşa tulburi, se agită şi mai tare când preotul îi stârneşte la un joc mai puţin obişnuit: jocul de-a Isus. În pregătirea primei împărtăşanii fiecare copil trebuia să înveţe despre doi dintre apostolii Domnului şi să trăiască asemenea lor. Marea descoperire are loc atunci când copiii află cu stupoare că Isus era evreu nu italian asemenea papei de la Roma.

Harul de a fi Iisus- a vrut sa puna capat razboiului

Jocul continuă cu preluarea iniţiativei de către Tolo care-şi iniţiază ucenicii prin „botez” şi are o tentativă nereuşită de atârnare pe lemn. Moartea substitutivă este un principiu care îl frământă pe Tolo până la consumare. Oportunitatea nu va întârzia prea mult să apară mai ales după ce grupul se divide prin pierderea lui Pyra şi încercarea de asasinare a lui Romek şi violarea Mariei. Ceasul marii încercări soseşte când ultima captură de evrei evadaţi este îmbarcată în tren. În prezenţa lui Romek şi Vladek, Tolo neagă orice asociere cu aceştia şi este urcat în trenul deportaţilor, ducându-şi până la capăt vocaţia de Isus.

În aparenţă Romek caută să supravieţuiască conflictului armat dintre germani şi restul Europei, dar există un alt război căruia el trebuie să-i supravieţuiască: acela al propriei conştiinţe. Opţiunea părinţilor, adică ascunderea identităţii, nu pare a fi acceptată ca şi soluţie de copilul lor. Ascunderea identităţii este o chestiune foarte nenaturală pentru copilul care a învăţat că minciunea este păcat. Cu timpul Romek înţelege că ura împotriva evreilor este iraţională.